Cum susțin cetățenii candidatura lui Adrian Efros la funcția de Ministru al Afacerilor Interne?


 

Colonelul Adrian Efros, cu o experiență vastă și o carieră militară de peste 23 de ani, a fost învestit în funcția de Ministru al Afacerilor Interne pe 17 iulie, aducând cu el expertiză și dedicație. În decursul carierei sale în armată, a avansat până la gradul militar de locotenent-colonel în cadrul Armatei Naționale.

 

Absolvent al Colegiului militar “Alexandru cel Bun”, Adrian Efros a obținut gradul de ofițer-locotenent și comandant de pluton în 2002. Între anii 2012 și 2023, a fost șef al Direcției de logistică a Armatei Naționale, iar în martie 2022, în contextul războiului din Ucraina, a fost numit șef al Centrului Unic de Gestionare a Crizei, având un rol esențial în coordonarea și gestionarea situațiilor de urgență.

 

De-a lungul carierei sale, colonelul Adrian Efros a participat la două misiuni de pace internaționale:

 

  • În 2008, a reprezentat Moldova în Irak, în zona periculoasă a localității Mosul. În cadrul misiunii umanitare post-conflict, a făcut parte din echipa de geniști moldoveni, responsabilă de dezamorsarea și eliminarea a peste șapte mii de obiecte explozive.
  • În 2016, a fost parte a misiunii de pace din Kosovo, unde a comandat șapte geniști și 33 de infanteriști moldoveni.

 

Prioritățile noului ministru

 

Efros și-a prezentat și prioritățile în frunte MAI. Ministrul s-a referit la scăderea timpului de intervenție în timpul comiterii faptelor antisociale și accidentelor, creșterea nivelului de încredere al populației în reprezentanții sistemului afacerilor interne și continuarea reformelor necesare în parcursul de integrare europeană a sistemului afacerilor interne.

 

„Toate acțiunile noastre vor fi ghidate de trei principii: ordine, disciplină și coordonare. Implementarea principiilor va avea drept rezultat transformarea angajatului MAI într-un exemplu de urmat în societate. Am zero toleranță față de corupție! Voi fi inamicul corupției sistemice și al oricăror cazuri izolate! Mă voi asigura că operațiunile de prevenire și combatere a infracțiunii ori a celor asimilate cu aceasta vor dispune de resursele necesare pentru aflarea adevărului și tragerea la răspundere a celor vinovați”, a subliniat ministrul afacerilor interne Adrian Efros.

 

Primele acțiuni ale Ministerului Afacerilor Interne sunt investirea lui Efros a fost denunțarea Acordului de colaborare cu Comunitatea Statelor Independente (CSI) în domeniul schimbului de informații despre situațiile excepționale cu caracter natural și tehnogen și cooperării informaționale la lichidarea consecințelor acestora. Tratatul este considerat învechit și nu mai poate fi aplicat în practică.

 

Opinia utilizatorilor Debates.md

 

În urma desemnării candidaturii lui Adrian Efros pentru funcția de Ministru al Afacerilor Interne, echipa Debates a organizat o dezbatere online pentru a afla opinia cetățenilor despre această alegere. Rezultatele dezbaterii arată că 46.63% au votat în favoarea lui Adrian Efros, în timp ce 53.36% au exprimat o opinie contrară. 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *