Category: Uncategorized

  • Rezumat parlamentar din 26 iunie 2026: Află ce au decis deputații

    Rezumat parlamentar din 26 iunie 2026: Află ce au decis deputații

      Cartele SIM și eSIM nu vor mai putea fi activate în lipsa unui act de identitate. În acest mod autoritățile vor să prevină fraudele, escrocheriile și apeluri false, realizate prin intermediul numerelor de telefon anonime. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură la ședința Parlamentului de vineri, 26 […]

  • 81% vor să audă de la tribuna Parlamentului doar limba română

    81% vor să audă de la tribuna Parlamentului doar limba română

      Susținere covârșitoare pentru decizia de a declara limba română drept singura limbă de lucru în Parlamentului Republicii Moldova. Asta arată rezultatele dezbaterii în cadrul căreia am întrebat cetățenii dacă susțin prevederea legală prin care toți deputații vor fi obligați să vorbească doar în limba română la ședințele Legislativului. Mai exact, aproape 81% dintre respondenți […]

  • Rezumat parlamentar din 4 iunie 2026: Află ce au decis deputații

    Rezumat parlamentar din 4 iunie 2026: Află ce au decis deputații

      O comisie parlamentară va investiga cazurile de escrocherii telefonice care au luat amploare în ultima perioadă, în Fălești și Criuleni vor fi construite două sisteme moderne de irigații, datorită unui ajutor financiar de aproape 60 milioane de euro pe care ni-l oferă Franța, moldovenii care au muncit legal în Canada pot primi pensie canadiană […]

  • Rezumat parlamentar din 7 mai 2026: Află ce au decis deputații

    Rezumat parlamentar din 7 mai 2026: Află ce au decis deputații

      Deputații nu vor mai putea ține discursuri în limba rusă în Parlament, dezbaterile asupra unui proiect de lege nu vor dura mai mult de o oră, iar parlamentarii care vor dori să treacă de la o fracțiune parlamentară la alta, nu o vor mai putea face, așa cum se întâmpla înainte. Sunt câteva dintre […]

  • Rezumat parlamentar din 24 aprilie 2026: Află ce au decis deputații

    Rezumat parlamentar din 24 aprilie 2026: Află ce au decis deputații

      Republica Moldova a ieșit din stare de urgență în sectorul energetic. Premierul Alexandru Munteanu a venit în Parlament și a cerut debutaților abrogarea acestui regim, argumentând că am depășit faza acută a crizei. Deși unii deputați din opoziție i-au reproșat premierului că starea de urgență nici nu ar fi trebuit să fie instituită, Alexandru […]

  • Rezumat parlamentar din 9 aprilie 2026: Află ce au decis deputații

    Rezumat parlamentar din 9 aprilie 2026: Află ce au decis deputații

      Procedura de amalgamare voluntară a localităților a fost simplicată, astfel încât acest proces să se desfășoare mai rapid și mai simplu. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege în acest sens. Deputații din opoziție nu au susținut documentul și au criticat dur întregul concept al reformei administrativ-teritoriale începute de autorități. Acesta […]

  • Rezumat parlamentar din 26 martie 2026: Află ce au decis deputații

    Rezumat parlamentar din 26 martie 2026: Află ce au decis deputații

    Scutirile fiscale pentru regiunea transnistreană vor fi eliminate treptat, în totalitate, până în 2030. TVA și accizele vor fi aliniate cu cele pe care le achită agenții economici de pe malul drept al Nistrului, iar primele scutiri fiscale vor fi eliminate începând cu această vară, la produse precum alcool, tutun, textile, oțel, etc. Din banii […]

  • Rezumat parlamentar din 12 martie 2026: Află ce au decis deputații

    Rezumat parlamentar din 12 martie 2026: Află ce au decis deputații

      Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, dă asigurări că va avea grijă ca militarii din Armata Națională să primească mai mult suport psihologic și că va colabora cu instituțiile competente pentru a preveni cazurile de suicid. Nosatîi și-a luat aceste angajamente în fața deputaților, care l-au chemat joi, 12 martie, la raport în plenul Parlamentului, după […]

  • Decizia Anastasiei Nichita de a pleca din Parlament, între susținere și critici

    Decizia Anastasiei Nichita de a pleca din Parlament, între susținere și critici

      Decizia Anastasiei Nichita de a pleca din funcția de deputat este mai mult respinsă, decât susținută. 54% dintre utilizatorii Debates.md consideră că Anastasia Nichita ar fi trebuit să-și ducă până la capăt mandatul de deputat. În același timp, 46% dintre respondenți o înțeleg pe Nichita și-i susțin decizia de a pleca din Legislativ.   […]

  • Vor ca universitatea din Cahul să rămână independentă

    Vor ca universitatea din Cahul să rămână independentă

      Puțini sunt cei care susțin propunerea ca Universitatea de Stat „B.P. Hașdeu” din Cahul să fie absorbită de Universitatea Tehnică a Moldovei. Întrebați ce cred despre o eventuală fuziune a celor două instituții de învățământ, majoritatea utilizatorilor Debates.md s-au arătat împotrivă. La această dezbatere au participat pe platformă 1.091 de persoane. Dintre aceștia, 69% […]