Utlizatorii Debates.md susțin modificările Codului electoral care vizează partidul neconstituțional Șor


 

Aproape 87% din respondenți au susținut modificările Codului electoral care interzic membrilor partidului neconstituțional Șor să candideze în alegeri. Acesta este rezultatul dezbaterii oraganizate pe pagina Debates.md la acest subiect. Sondajul a fost lansat după ce, la începutul lunii octombrie curent, Parlamentul Republicii Moldova a votat modificări la Codul electoral care stabileesc că membrii unei formațiuni declarate neconstituționale, care au statut de învinuit, bănuit, inculpat și care au fost excluși din scrutinul electoral anterior pentru finanțare ilegală, nu pot participa la alegeri.

 

Astfel, la dezbaterea desfășurată în perioada 5 octombrie – 5 noiembrie 2023 au participat 405 persoane. La întrebarea “Susțineți modificările Codului electoral care interzic membrilor partidului declarat neconstituțional să candideze în alegeri?”, 352 dintre utilizatori au votat Pro și doar 53Contra.

 

Dezbaterea a generat și un șir de discuții. Pe pagina de Facebook Debates.md, aceasta a acumulat peste 100 de comentarii. Și aici majoritatea internauților au declarat că susțin proiectul de lege prin care unii membri ai partidului declarat neconstituțional, care au probleme cu legea, să nu aibă dreptul să candideze în alegeri. Iată câteva comentarii:

 

Pro de un miliard de ori.

Ei nu au ce căuta în Moldova, nu că să mai candideze.

Da, susțin, cei care au încălcat legea, și au calitate de bănuit, nu mai au dreptul să fie aleși timp de 10 ani de zile. 5 ani este o sancțiune prea moale pentru ei.

 

Au fost însă și internauți care au scris că Parlamentul a luat o decizie greșită.

 

Lăsați lumea să candideze, nu umblați cu legi fără sens.

 

Mulțumim tuturor celor care au participat la această dezbatere. Vă îndemnăm să accesați pagina debates.md și să participați la alte dezbateri care sunt active în prezent. Opinia ta contează! 

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *