
Dezbaterea privind viitorul Mitropoliei Moldovei, desfășurată de ehipa Debates.md, a fost una dintre cele mai populare de pe platformă, iar rezultatele arată că oamenii își doresc o schimbare în cadrul acestei structuri. Întrebați “Unde credeți că ar trebui să fie viitorul Mitropoliei Moldovei?”, aproape 63% dintre utilizatori au votat pentru aderarea la Patriarhia Română. Alți peste 19% dintre participanții la dezbatere au spus că și-ar dori ca Mitropolia Moldovei să rămână în subordinea Patriarhiei Ruse, iar 18% au votat pentru o Mitropolie a Moldovei independentă. La dezbatere au participat 538 de persoane.
Iată câteva dintre comentariile lăsate de utilizatorii Debates.md la acest subiect pe platforma noastră de Facebook:
„Să adere la Patriarhia Română, revenind astfel la normalitatea care a fost de la început. Noi, fiind parte componentă a Mitropoliei Moldovei, cu sediul la Iași.”
„Cred că era datoria Patriarhului Kiril, odată cu desființarea СССР, să convoace un sinod și să ofere tuturor republicilor care au devenit țări independente autocefalie și nu erau aceste destrămări în Ucraina și Moldova. Pot apărea și alte situații similare în fostul spațiu sovietic.”
„Mitropolia Moldovei trebuie să rămână acolo unde este la moment. Nu trebuie înclinări nici la dreapta, nici la stânga. Noi trebuie să mergem pe stilul vechi, asta e calea creștinului adevărat.”
“Ar trebui să fie cu poporul, Merităm să avem o mitropolie independentă!”
Biserica Ortodoxă din Moldova este o structură eclezială ce aparține Patriarhiei Moscovei. În ultimii doi ani, însă, tot mai multe parohii din țara noastră au ales să treacă de la Mitropolia Moldovei, la Mitropolia Basarabiei, care aparține Bisericii Ortodoxe Române. S-a întâmplat, în special, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia. În consecință, Mitropolitul Vladimir al Moldovei i-a trimis Patriarhului Kiril din Rusia o scrisoare care a șocat opinia publică. Înaltpreasfințitul Vladimir susține că asocierea cu Patriarhia Moscovei i-a adus Bisericii Ortodoxe din Moldova un prejudiciu mare. Potrivit Mitropolitului Vladimir, încrederea credincioșilor scade, deoarece Patriarhia Moscovei este percepută ca un avanpost al Kremlinului și un susținător al intervenției ruse în Ucraina. O altă scrisoare care tulburat apele în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova a fost cea scrisă de un grup de preoți din Chișinău, în frunte cu parohul Bisericii Sfântul Dumitru, Pavel Borșevschi, care au cerut Mitropolitului Vladimir să inițieze procesul de aderare a Mitropoliei Moldovei la Patriarhia Română.
