Rezumat parlamentar din 25 și 26 aprilie 2024: Află ce au decis deputații


 

 

Votul prin corespondență va fi implementat! Deputații au aprobat în lectură finală proiectul de lege în acest sens. Aleșii au făcut unele schimbări în document, iar potrivit prevederilor din redacția finală a legii, votul prin poștă ar putea fi implementat în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda. Acesta este unul dintre cele 26 de documente votate de deputați la ședințele plenare din 25 și 26 aprilie. Și în această săptămână aleșii au continuat să audieze șefii celor mai importante instituții din țară. De această dată, cu un raport în fața deputaților pentru anul 2023 au venit directorul de la Compania Publică „Teleradio-Moldova”, Vlad Țurcanu, și președintele Consiliului de supraveghere și dezvoltare al „Teleradio-Moldova”, Arcadie Gherasim. Audierile au fost cu scântei. Printre altele, Vlad Țurcanu a oferit explicații pe marginea incidentului în care deputatul BCS Diana Caraman a fost scoasă din studioul TRM pentru că a vorbit în limba rusă, dar și despre cheltuielile de aproape 2 milioane de lei pe carea le-a avut televiziunea publică pentru realizarea emisiunii de Revelion.

 

Anunțuri în debutul ședințelor:

 

– După cazul tragic soldat cu decesul Anei-Maria, Parlamentul va organiza pe 30 aprilie audieri publice privind răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave și măsurile întreprinse pentru protecția femeilor și fetelor în Republica Moldova. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie. Este datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Fiecare femeie din Republica Moldova trebuie să se simtă în siguranță, fie acasă, la muncă, pe stradă sau în orice alt loc”, a spus vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman. În 2023, 21 de femei au decedat în urma cazurilor de violență sexuală sau violență fizică.

 

– Fracțiunea PAS are un nou deputat. Este vorba despre Grigore Grădinaru. Mandatul acestuia a fost validat de CCM după ce Sergiu Lazarencu și-a dat demisia, urmare a numirii în funcția de ministru al Mediului.

 

#1 AUDIEREA DIRECTORULUI „TELERADIO-MOLDOVA”

 

Vlad Țurcanu: “TRM a devenit o instituție emergentă în dezvoltare și nu mai este o cenușăreasă a audiovizualului moldovenesc, așa cum a fost multă vreme”

 

 

Deputații au audiat raportul de activitate al Companiei „Teleradio-Moldova” pentru anul 2023, prezentat de directorul instituției, Vlad Țurcanu. Potrivit raportului, în 2023 TRM a avut un buget de 161 de milioane de lei: 142 de milioane  au fost subvenții de la bugetul de stat, iar 19 milioane au costituit veniturile obținute din serviciile prestate de TRM. Cei mai mulți bani au fost cheltuiți pentru salarii. Vlad Țurcanu a anunțat că, în 2023, salariul mediu al angajaților a fost de peste 10000 de lei, comparativ cu 6000, cât era în 2021 .

 

Vlad Țurcanu a menționat că pe parcursul anului 2023 „Teleradio-Moldova” a înfăptuit un șir de reforme în ceea ce privește angajații, echipamentul tehnic și rețelele de distribuție pentru a perfecționa activitatea instituției. Anul trecut Moldova 1 a avut un volum de emisie de 8736 ore, iar Moldova 2 – 8760 ore. Totodată, potrivit datelor prezentate în plen, platformele online moldova1.md și radiomoldova.md se clasează în top 10 cele mai urmărite platforme de știri online din țară, însumând cifra de peste 2 milioane de accesări unice în 2023. Comparativ cu anul 2021, este o creștere a audienței în zona digitală a TRM de cel puțin 3 ori.

 

Vlad Țurcanu a mai anunțat că, în 2023, pentru prima data în istoria TRM a avut loc evaluarea celor 650 de angajați ai instituției. Fiecare șef de subdiviziune a fixat obiective măsurabile la începutul anului, iar la finalul anului au fost oferite fiecărui angajat note de la 1 la 5. Potrivit directorului TRM, această măsură a fost necesară, inclusiv, pentru a ști cum să majoreze salariile, dar și pentru a cunoaște pe ce angajați poate miza instituția în diferite situații.

 

În 2023 TRM a pus bazele unui amplu proiect. Este vorba de construcția unui nou sediu. Astfel, la această etapă sunt 7 companii care și-au propus soluțiile arhitecturale pentru construcția unui nou sediu, iar în luna mai va fi selectat agentul economic câștigător. Parlamentul a luat act și de raportul de activitate al Consiliului de supraveghere și dezvoltare al IP Compania „Teleradio-Moldova”. Instituție, prezentat de președintele CSD, Arcadie Gherasim.

 

 

Șeful TRM către deputata Diana Caraman: Nu difuzăm emisiuni bilingve. Cu plăcere vă așteptăm la o emisiune în limba rusă

 

Deputatul BCS Diana Caraman a cerut explicații de la directorul TRM și de la șeful CSD în legătură cu incidentul pe care l-a avut în octombrie 2023, atunci când a fost data afară din studioul TRM, în timpul dezbaterilor electorale, deoarece a vorbit în limba rusă. Diana Caraman susține că angajatul TRM a admis o acțiune discriminatorie și l-a întrebat pe Vlad Țurcanu dacă-și asumă răspunderea pentru acest caz. De cealalaltă parte, Vlad Țurcanu a declarat că moderatorul emisiunii nu a făcut decât să respecte regulamentul privind desfășurarea dezbaterilor electorale. “Noi nu avem o problemă cu limba rusă, cum încercați să spuneți, dar  noi, la TRM, nu difuzăm emisiuni biligve. Cu plăcere vă așteptăm la o emisiune anunțată în limba rusă, dar nu puteți interveni într-o emisiune în limba română să vorbiți în limba rusă, pentru că publicul nu va înțelege.”, a declarat Vlad Țurcanu. Totodată, președintele CSD, Arcadie Gherasim, a menționat că acest caz a fost discutat în cadrul consiliului, care a recomandat să fie elaborat un mecanism prin care să fie evitate situații de acest fel, iar concurenților electorali să li se permită să-și exprime opinia în limba în care doresc.

 

 

Aproape 2 milioane de lei pentru emisiunea de Revelion. TRM oferă explicații

 

Deputații din opoziție s-au interesat și de ce TRM a cheltuit tocmai 1 milion 900 de mii de lei pentru emisiunea de Revelion, dintre care 200 de mii de lei au fost oferiți sub formă de prime pentru angajații care au muncit la realizarea acestui produs media. Vlad Țurcanu a explicat că cetățenii au nevoie de emisiuni autohtone la care să se raporteze, în condițiile în care multă vreme s-au hrănit cu emisiuni din alte țări, inclusiv din Federația Rusă. Totodată, șeful TRM susține că această emisiune a avut o audiență foarte mare, ceea ce a dus la îmbunătățirea imaginii televiziuniunii naționale, iar TRM a obținut încrederea agenților economici, care ulterior au fost dispuși să investească sume mari în publicitate pentru alte proiecte, precum Eurovision și Campionatul de Fotbal.

 

Luări de cuvânt: guvernarea, acuzată că și-a subordonat televiziunea publică

 

În timpul luărilor de cuvânt pe marginea raportului de activitate al TRM, deputații din opoziția parlamentară au acuzat partidul de la guvernare că și-au subordonat televiziunea publică națională. Totodată, deputații BCS, dar și cei independenți, au acuzat TRM-ul că nu reflectă realitatea adevărată din țară, invită la emisiuni doar reprezentanții guvenării și nu oferă spațiu suficient opoziției parlamentare. De cealaltă parte, partidul de la guvernare neagă acuzațiile și constată că la TRM există pluralism de opinie, iar instituția este independentă. Totodată, deputații PAS au cerut ca în următorul raport de activitate, TRM să prezinte date despre deputații invitați la emisiuni, dar și refuzurile acestora. Proiectul de hotărâre cu privire la raportul TRM a fost votat de 59 de deputați.

 

 

Vezi dezbaterile din Parlament la acest subiect.⤵

 

ALTE PROIECTE ADOPTATE DE DEPUTAȚI LA ȘEDINȚELE DIN 25 ȘI 26 APRILIE

 

#2 Votat în lectură finală! Votul prin poștă ar putea fi pilotat în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda. Veronica Roșca: “Pentru lectura a II-a documentul a fost îmbunătățit

 

Lista țărilor unde cetățenii moldoveni vor putea vota prin poștă ar putea fi extinsă, după ce proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență a fost modificat pentru lectura a II-a. În noua redacție a legii au fost incluse criterii clare privind selectarea statelor unde va fi aplicat votul prin corespondență: lipsa secțiilor de votare în țara-gazdă sau distanța mare până la cea mai apropiată secție de votare constituită anterior; experiența implementării acestei metode alternative de vot; înregistrarea prealabilă la scrutinul electoral precedent a cel puțin 30 de cereri; siguranța și fiabilitatea serviciilor poștale. Astfel, potrivit acestor criterii, votul prin corespondență ar putea fi implementar în SUA, Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda. Documentul prevede și asigurarea securității votului. Alegătorii vor fi obligați să semneze o declarație pe propria răspundere prin care confirmă exercitarea votului secret.  Proiectul a fost votat de 57 de deputați. Opoziția parlamentară nu a susținut documentul. Și dacă la votul în prima lectură, subiectul a fost discutat în plen mai bine de 4 ore, cu discuții aprinse între partidul de la guvernare, care a elaborat documentul și opoziția parlamentară, care a venit cu critici dure și s-a opus cu vehemență votării acestuia, atunci pentru lectura finală, documentul a fost votat fără dezbateri.

 

#3 Comuna Stăuceni ar putea obține statutul de oraș

 

Autoritățile din Stăuceni au solicitat Parlamentului să schimbe statutul unității-administrativ teritoriale a localității din comună în oraș și au anexat la scrisoare un dosar cu toate actele și materialele necesare care justifică necesitatea acestei modificări. Comunitatea Stăuceni a avut un proces amplu de consultare, a colectat semnături, a desfășurat ședințe în localitate, a fost anexată la dosar decizia consiliului local cu privire la atribuirea statutului de oraș, strategia de dezvoltare economică a localității, dar și indicatorii economico-sociali care corespund prevederilor legale actuale”, a declarat deputatul PAS Larisa Voloh. Potrivit BNS, la 1 ianuarie 2023 numărul populației în comună constituia 9295 de locuitori. Proiectul a fost votat în prima lectură de 54 de deputați.

 

#4 Actele legate de moștenire vor putea fi perfectate la orice notar. Artemie Cătănoi: “Avem raioane unde nu avem niciun notar

 

Actele care se referă la certificatele legate de moștenire nu vor mai fi competența exclusivă a notarului de la locul unde bunul imobil este lăsat drept moștenire, așa cum este în prezent. Cetățenii vor putea conlucra cu orice notar din țară. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură de deputați. Autorul documentului, deputatul PAS Artemie Cătănoi, susține că acest lucru este necesar întrucât, în prezent, dosarele succesorale rămân nesoluționate perioade lungi de timp din cauza lipsei de notari în raioanele din țară. Mai exact, în prezent, este un deficit de 33 de notari în raioane. Sunt însă raioane unde nu este niciun notar, iar în unele raioane, precum Dondușeni, Dubăsari, Taraclia, Glodeni, activează un singur notar. În schimb, în Municipiul Chișinău sunt 145 de notari din 128 necesari. Proiectul a fost votat de 68 de deputați.

 

 

#5 Până în 2027 va fi construită linie electrică aeriană între Bălți și Suceava. Constantin Borosan: Creștem securitatea energetică a țării”

 

Până în 2027 autoritățile își propun să pună în funcțiune o nouă linie electrică de transport a energiei electrice între Moldova și România, cu tensiunea de 400 kV. Aceasta va face legătura dintre municipiile Bălți și Suceava. Parlamentul a ratificat în lectură finală un acord de împrumut dintre Moldova și BERD pentru a realiza Proiectul „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”, care are un buget total de 77 milioane de euro. Secretarul de stat de la Ministerul Energiei, Constantin Borosan, a precizat că faza I a proiectului prevede construcția liniei electrice Isaccea-Vulcănești-Chișinău, unde deja au început lucrările și care urmează a fi data în exploatare în 2025. Pe lângă aceste două linii electrice de interconectare energetică, autoritățile urmează să construiască încă două: Strășeni-Gutinaș (România) și Vulcănești-Arciz (Ucraina). Ne integrăm în piața unică energetică europeană, ceea ce înseamnă o singură zonă de tranzacționare, din Moldova până în Portugalia, evident asta înseamnă concurență, mulți ofertanți, iar competivitatea ar putea duce la un preț mai bun la energia electrică pentru populație”, a declarat Constantin Borosan. Proiectul a fost votat de 66 de deputați.

 

 

#6 Vor fi construite 450 de locuințe sociale pentru 1600 de beneficiari

 

Parlamentul a aprobat un acord de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru a realiza proiectul Locuințe Publice III. Astfel, instituția financiară străină va acorda până în 2030 țării noastre un împrumut de 20 de milioane de euro. Totodată, Republica Moldova va beneficia și de două granturi în valoare totală de 7 milioane de euro. Contribuția autorităților publice va fi de 7 milioane de euro. Astfel, din acești bani vor fi construite 450 de locuințe sociale destinate spre închiriere persoanelor social vulnerabile, precum și funcționarilor din sectorul public care nu au o locuință. De asemenea, vor fi renovate mai multe cămine studențești și aziluri pentru bătrâni. Proiectul a fost votat în prima și a doua lectură de 68 de deputați.

 

#7 Camerele agricole, soluția ministerului pentru problemele din agricultură

 

În Republica Moldova vor fi create camere agricole, organizații cu caracter consultativ, autonome, non-profit, care vor asigura dialogul dintre autoritățile publice și agricultori. Astfel, potrivit ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, prin intermediul camerelor agricole, fermierii vor face schimb de experiență și se vor uni între ei, pe de-o parte, și vor comunica cu autoritățile statului, pe de altă parte. Totodată, aici fermierii vor  afla despre toate posibilitățile de finanțare care există, atât interne cât și externe, vor fi informați referitor la legile noi care vizează fermierii, vor cunoaște oportunitățile de export care există, dar și alte informații necesare bunei activități a agricultorilor. Camerele agricole vor fi constituite în două nivele: zece camere agricole regionale și Camera Agricolă Națională.

 

“Proiectul pe care-l prezint este începutul acestui proces de formare a unor asociații profesionale în care agricultorii din Republica Moldova se vor regăsi de la mic la mare, prin intermediul cărora agricultura din Republica Moldova va începe procesul de creștere constant, durabil și sustenabil.”,  a declarat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

 

Vladimir Bolea a mai precizat că, în prezent, mulți fermieri nu profită de oportunitățile de finanțare care există, din motiv că nu cunosc despre acestea. Proiectul a fost votat de 58 de deputați.

 

 

#8 Noi reguli pentru parcurile industriale

 

Deputații au votat un proiect de lege în prima lectură care prevede noi prevederi pentru deschiderea și funcționarea parcurilor industriale, astfel încât aceste entități să fie mai eficiente și mai atractive pentru activitățile economice. Autorii spun că documentul prevede mai multe facilități pentru rezidenții parcurilor, noi reguli pentru bunurile care sunt produse în aceste parcuri și rezidenții selectați, dar și cerințe mai stricte în contractele dintre companiile administratoare a parcurilor și rezidenți. Totodată, parcurile vor fi clasificate în funcție de profil și activitățile desfășurate. Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a menționat că aceste schimbări sunt necesare întrucât, în prezent, cele 10 parcuri industriale care sunt în țară au doar 105 rezidenți, ceea ce este foarte puțin. Aceștia angajează peste 4000 de persoane și au o cifră de afaceri totală de 6,9 miliarde de lei. Totodată, acestea nu-și îndeplinesc obiectivele pentru care au fost construite. Proiectul a fost votat de 60 de deputați.

 

Urmărește blogul Debates.md sau pagina de Facebook Debates.md pentru a primi săptămânal rezumatele legislative ale ședințelor din Parlamentul Republicii Moldova.

 

 

 

 

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *