Peste 75% spun DA pentru integrarea Moldovei în UE


 

Moldovenii ar putea spune un DA ferm pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Cel puțin asta rezultă din rezultatele unei dezbateri desfășurate de echipa Debates.md la acest subiect. Astfel, întrebați „Cum veți vota la referendumul republican constituțional privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană?”, 75,4% dintre utilizatori au răspuns că vor susține drumul spre UE. În același timp, peste 19% dintre respondenți sunt împotrivă ca țara noastră să devină parte din familia europeană. Sunt și cetățeni care nu vor participa la referendum. Așa au răspuns 5,3% dintre utilizatorii Debates.md. La dezbatere au participat 557 de persoane.

 

Dezbaterea la subiectul integrării Republicii Moldova în UE a adunat aproape 300 de comentarii pe pagina de Facebook Debates.md. Internauții s-au împărțit în păreri. În timp ce unii spun că integrarea în Uniunea Europeană este singura cale care poate oferi moldovenilor o viață mai bună, alții își doresc o țară care să nu aparțină niciunei uniuni. Totuși, chiar și în comentarii, balanța înclină în favoarea celor care susțin parcursul european.

 

Vedeți mai jos câteva dintre comentariile lăsate de internauți:

 

„Numai cursul european și punctum.„

 

„Da, susținem, îndemn toți oamenii de bună credință și patrioți acestei țări să spună un Daaaa!„

 

„A fi membru a UE înseamnă fonduri europene, ajutoare umanitare, investiţii, deschiderea pieței agricole şi a muncii, liberă circulaţie, învăţământ şi multe, multe alte beneficii.„

 

„E clar ca bună ziua, trebuie să ne integrăm în UE cât de rapid e posibil, altfel tăvălugul lui Putin ne va strivi… Așa a fost când au venit rușii în Moldova tot timpul. Ei au adus deportări, foame, au distrus valorile naționale, dar acum vor aduce și război, și teroare… De aceea, toți la referendum, la alegeri prezidențiale, ca să păstrăm pacea și cursul european. „

 

„Vreau să trăiesc într-o țară independentă, fără stăpâni și fără discriminare, în relații bune cu toți, inclusiv, și cu Rusia.„

 

„Bineînțeles NEGATIV, deoarece UE se apropie de sfârșit, ca și cum a fost cu URSS.„

 

Referendumul republican constituțional privind integrarea în Uniunea Europeană se va desfășura în data de 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Pentru lectura a 2-a, autorii proiectului de hotărâre privind data organizării referendumului au schimbat întrebarea care va fi acordată la plebiscit. Astfel, în loc de „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”, în buletinele de vot va fi indicată întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Se vor acorda două variante de răspuns: „Da” și „Nu”. Opoziția parlamentară nu a susținut documentul, iar una dintre principalele nemulțumiri ale deputaților BCS s-a referit la modul în care este formulată noua întrebare, atenționând că aceasta este ambiguă și ilegală. De cealaltă parte, deputații PAS au insistat că întrebarea este formulată într-o manieră clară, legală, neutră, nu duce în eroare și nu sugerează răspunsul.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *