Rezumat parlamentar din 22 mai 2025: Află ce au decis deputații


 

Republica Moldova va primi cel mai mare pachet de sprijin economic oferit vreodată țării noastre. Uniunea Europeană ne acordă 1,9 miliarde de lei, iar primii bani vor ajunge la Chișinău în iunie 2025. Parlamentul a votat în joi, 22 mai, un acord în acest sens. Documentul nu a fost susținut de aleșii din BCS care spun că nu vor să-și asume responsabilitatea pentru cum vor fi cheltuiți acești bani. Tot în ședința de joi, deputații au votat în lectura a treia proiectul care înăsprește considerabil pedepsele pentru cei care vor admite acțiuni de corupere electorală în timpul alegerilor. Documentul va fi expediat Comisiei de la Veneția spre analiză. Gata și cu pseudopsihologia, după ce Legislativul a introdus reguli noi în acest domeniu. Astfel, vor putea acorda consiliere doar specialiștii acreditați în acest sens, iar un Colegiu special va verifica dacă normele sunt respectate. Ce alte legi au fost votate de deputați la ședința Parlamentului din 22 mai aflați în rezumatul realizat de echipa Debates.md.

 

#1  Moldova va primi de la Uniunea Europeană 1,9 miliarde de euro. Dorin Recean: “Vom avea condiții europene de viață!”

 

Parlamentul a votat în două lecturi acordul privind alocarea unui sprijin de 1,9 miliarde de euro de către UE. Proiectul a fost prezentat în fața deputaților de premierul Dorin Recean. Primii bani vor ajunge în țara noastra începând cu luna iunie a acestui an. “Este pentru prima dată când Republica Moldova va face atâtea investiții într-un interval atât de scurt, fapt posibil doar datorită Uniunii Europene și țărilor prietene. Asta înseamnă aderarea la UE. Noi deja devenim stat european și nu doar din punct de vedere geografic. Acest acord ne pregateste pentru un trai european acum, nu peste 20 de ani” , a declarat Dorin Recean.

 

400 de milioane de euro sunt oferite sub formă de grant, iar restul banilor – 1,5 miliarde de euro, sunt împrumuturi oferite țării noastre de UE în condiții avantajoase. Dorin Recean a menționat că banii vor fi utilizați pentru pentru realizarea reformelor și pentru investiții concrete. Printre proiectele care vor fi realizate din acești bani sunt: construcția drumului autostrada Chișinău-Ungheni, construcția a încă două linii electrice de tensiune înaltă de interconectare cu UE, modernizarea căilor ferate, construcția a două spitale regionale la Bălți și Cahul, subvenții pentru mdernizarea agriculturii, construcția platformelor industriale, eficientizarea energetică a clădirilor publice, etc. Dorin Recean a mai menționat că banii vor fi debursați pe etape și doar dacă Guvernul de la Chișinău va realiza reformele și proiectele incluse în Agenda de reforme a Planului de Creștere pentru Republica Moldova.

 

GRECEANÎI: Asumați-vă responsabilitatea pentru utilizarea acestor bani!

IGOR GROSU: Apreciez înțelepciunea să nu încurcați măcar

 

Deputații din BCS nu au votat proiectul privind acordarea unui sprijin financiar de 1,9 miliarde de euro Republicii Moldova. Aceștia nu au încredere că guvernarea PAS va cheltui banii eficient. Deputații din opoziție au spus că și până acum Uniunea Europeană a acordat ajutor financiar substanțial țării noastre, doar că la modul practic viața cetățenilor nu s-ar fi îmbunătățit. “Lista-i lungă, dar unde-s rezultatele? De ce credeți că dacă din peste 2 miliarde de euro pe care le-am primit din 2020 de la UE nu s-a făcut nimic, se va face din acești 1,9 miliarde de euro?”, a declarat deputatul BCS Petru Burduja.

 

La rândul său, Dorin Recean a spus însă că banii oferiți până acum de UE au fost direcționați spre majorarea pensiilor, spre acordarea alocațiilor sociale, majorarea lefurilor pentru unele categorii de cetățeni, în realizarea proiectelor din cadrul programului Satul European, în modernizarea drumurilor, etc.

 

Aleșii BCS mai spun că aceste împrumuturi sunt prea mari și Republica Moldova nu va avea capacitatea de a întoarce datoriile după ce vor trece perioadele de grație. Dorin Recean a spus însă că toate țările dezvoltate iau credite pentru a se moderniza acum și a nu aștepta zeci de ani pentru a trăi mai bine. Premierul a mai precizat că, în tot spațiul UE, Republica Moldova are cea mai mică rată a datoriei raportată la PIB. Deputații PAS au menționat, la rândul lor, că acest ajutor este o șansă istorică pentru a construi o economie competitivă care să servească intereselor cetățenilor Republicii Moldova. “E timpul să ne răsuflecăm mânecile și să valorificăm acești bani”, a menționat deputatul PAS Doina Gherman. Proiectul a fost votat în două lecturi de 58 de deputați.

 

Vezi mai jos dezbaterile din Parlament la acest subiect.

 

#2 Gata cu pseudo-psihologii. Profesia de psiholog va fi strict reglementată și în Republica Moldova

 

Exercitarea profesiei de psiholog va fi reglementată prin lege în Republica Moldova. Deputații au votat în lectură finală un proiect în acest sens. Noua lege stabilește, inclusiv, crearea unui Colegiu Național al Psihologilor care va supraveghea activitatea specialiștilor din domeniu, precum și crearea unui registru unde vor fi introduși psihologii autorizați să presteze servicii de asistență psihologică și psihoterapeutică în cadrul sistemului public, privat și cu drept de liberă practică. Potrivit documentului, psihologii vor fi evaluați, cu o periodicitate de cinci ani. În proiectul de lege sunt menționate și treptele de specializare: psiholog practicant, psiholog specialist, psiholog principal, precum și condițiile pe care trebuie să le întrunească pentru fiecare treaptă.

 

Domuntul mai stabilește că ziua de 22 mai va deveni Ziua Profesională a Psihologului în țara noastră. Astfel, așa cum ședința Parlamentului a avut loc în data de 22 mai, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu o felicitare care a stârnit zâmbete în plen. “Felicitări comunității psihologilor din Republica Moldova cu ziua profesională! Aveți grijă de sănătatea noastră mintală, a tuturor. Unora, în mod special, le trebuie asistență”, a declarat Igor Grosu. De menționat că în Republica Moldova activează circa 1000 de psihologi în diverse instituții din sectorul public, în domeniile educație, sănătate, asistență socială, ordine publică, justiție.

 

 

#3  Parlamentul a ratificat două granturi de 39,5 mln. euro dintre Termoelectrica și BERD – vor fi eficientizate energetic 57 de blocuri din Capitală

 

Parlamentul a ratificat două acorduri de grant dintre Republica Moldova, S.A. „Termoelectrica”, și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru modernizarea infrastucturii energetice a Chișinăului. Este vorba de un grant în valoare de 24,5 milioane de euro și altul de 15 milioane de euro. Granturile fac parte dintr-un proiect mai mare întitulat „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău” care are un buget total de 326 milioane de euro. Anterior, Parlamentul a ratificat un Acord de împrumut încheiat cu BERD. De asemenea, Banca Europeană pentru Investiții va acorda un credit de 143,5 milioane de euro.

 

CONSTANTIN BOROSAN, secretar de stat Ministerul Energiei

 

“Granturile aprobate astăzi vizează 57 de clădiri unde vom implementa măsuri complexe de eficiență energetică cum ar fi: termoizolarea pereților, schimbarea ferestrelor, nu doar cele de la scara blocului, dar și ale localnicilor, termoizolarea acoperișului și a subsolului. Estimarea este că, în acest caz,  factura la energia termică va fi redusă cu 50%, cu păstrarea confortului termic. Va fi un concurs. Vor fi eligibile clădirile unde sunt constituite asociații de coproprietari în condomeniu în coformitate cu legea. Încurajăm constituirea acestor asociații.”

 

În cadrul proiectului „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău” vor mai fi instalate 2 510 Puncte Termice Individuale, iar 1 665 de blocuri vor trece la un sistem de distribuție pe orizontală a agentului termic.

 

 

#4  Încă 30 de clădiri publice vor fi renovate energetic

 

16 clădiri ale instituțiilor de învățământ superior (cămine studențești) și 14 clădiri ale unor spitale vor fi eficientizate energetic. Mai exact, vor fi termoizolați pereții, acoperișul, tavanul, subsolul, vor fi instalate panouri fotovoltaice și sisteme de distribuție a apei menajere. Acest lucru este posibil datorită unui acord de împrumut de 30 de milioane de euro între Republica Moldova și Agenția Financiară Franceză, ratificat joi de Parlament. Legislativul precizează că, suplimentar, pentru implementarea proiectului, Guvernul Republicii Federale a Germaniei va acorda un grant de 38,7 milioane de euro. De asemenea, Republica Moldova va avea o contribuție de 4,3 milioane de euro. Reprezentanții Ministerului Energiei spun că în urma acestor lucrări va fi redus cu 60% consumul de energie termică și va crește gradul de confort în interiorul clădirilor. În total, peste 200 000 de cetățeni vor beneficia de un mediu mai confortabil, ca rezultat al modernizării infrastructurii energetice. Proiectul va fi implementat în anii 2025-2029.

 

#5  Pedepse mai aspre pentru corupția electorală – votat în lectura a treia. Documentul va fi transmis spre examinare Comisiei de la Veneția

 

Parlamentul a votat în lectura a treia proiectul de lege care prevede mai multe modificări ale unor acte normative în scopul înăspririi pedepselor pentru corupția electorală. Modificările au fost făcute la recomandarea Curții Constituționale în urma alegerilor prezidențiale din toamna anului 2024 în cadrul cărora s-a atestat o intensificare a cazurilor de corupere a alegătorilor. Iată câteva dintre noile pedepse care vor fi aplicate celor care vor săvârși acte de coorupție electorală în perioada alegerilor:

 

  • Oferirea de bani, bunuri, servicii ori alte foloase în scopul determinării alegătorului sau susținătorului să își exercite sau să nu își exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor se va pedepsi cu închisoare de la 2 la 6 ani, cu amendă de la 37 500 de lei până la 57 500 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de până la cinci ani. În cazul persoanelor juridice, amenda va ajunge până la 400 000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

 

  • În cazul în care acțiunile sunt săvârșite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale; de către o persoană care știe că banii, bunurile, serviciile sau alte foloase promise, oferite sau date provin de la un grup criminal organizat sau o organizație criminală, de la un stat străin, o organizație străină, o entitate anticonstituțională sau reprezentanții acestora. Asemenea cazuri vor fi pedepsite cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu amendă în mărime de până la 117 500 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 5 la 10 ani. În cazul persoanelor juridice, amenda va ajunge până la 1 milion de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitatea sau cu lichidarea ei.

 

  • Modificarea Codului penal mai vizează înăsprirea pedepsei pentru finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali sau a participanților la referendum. Mai exact, persoanele care vor desfășura acțiuni în interesul unui grup criminal organizat, fiind în cunoștință de cauză ca banii destinați finanțării ilegale provin de la un grup criminal organizat, de la un stat străin, o organizație străină, o entitate anticonstituțională sau reprezentanții acestora, riscă închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 92 500 de lei până la 117 500 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 5 la 10 ani.

 

  • Au fost înăsprite și pedepsele penale pentru falsificarea, prin orice mijloace, a rezultatelor votării. Astfel, persoanele vinovate vor risca închisoare de la 3 la 7 ani, amendă de până la 117 500 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 7 ani.

 

 

Urmărește blogul Debates.md sau pagina de Facebook Debates.md pentru a primi săptămânal rezumatele legislative ale ședințelor din Parlamentul Republicii Moldova. De asemenea, te poți implica în dezbaterile active pe subiecte legislative, generale sau regionale.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *