
Pe unde au lucrat, pe unde s-au acuzat, au mai glumit, dar și s-au încurajat unii pe alții să muncească în interesul cetățenilor. Cam așa s-a desfășurat prima ședință a Parlamentului de legislatura XII-a. Cea mai importantă decizie luată de aleși la prima ședință a fost cea de alegere a președintelui Parlamentului. Astfel, deputatul PAS Igor Grosu a fost ales din nou speaker al Legislativului. Acesta a fost votat prin vot secret de 55 de deputați. Pentru această funcție a mai luptat deputatul Blocului Alternativa, Alexandr Stoianoglo, care a obținut 32 de voturi. La prima ședință au mai fost constituite 6 fracțiuni parlamentare – PAS, PSRM, PCRM, Blocul Alternativa, Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă, iar Vasile Tarlev a anunțat că rămâne deputat independent, după ce Blocul Patriotic s-a destrămat. Tot miercuri PAS a semnat declarația de constituire a majorității parlamentare, iar celelalte fracțiuni, cât și deputatul independent Vasile Tarlev, au declarat că vor fi în opoziție față de partidul de la guvernare. În debutul ședinței, președintele Maia Sandu a țint un discurs în care i-a atenționat pe deputați că responsabilitatea pe care o au este una foarte mare și i-a îndemnat să se apuce de treabă, astfel încât până la finalul mandatului acestui Parlament, Republica Moldova să devină țară membră a UE.
#1 Maia Sandu: “Măcar acum, în ceasul al 12-lea, cei care pentru putere și bani au fost părtași la războiul hibrid și au servit unor interese străine, trebuie să înțeleagă că devotamentul față de țară este sacru”
La prima ședință a Parlamentului de legislatura XII-a au fost prezenți 100 de deputați. A lipsit doar deputatul Partidului Comuniștilor, Constantin Starîș. Ședința de constituire a noului Legislativ a fost condusă de decanul de vârstă, deputatul Partidului Socialiștilor, Zinada Greceanîi. În sala de plen, pe lângă deputații aleși, au fost prezenți șefa statului, Maia Sandu, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, dar și mai mulți reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la Chișinău. În debutul ședinței, Domnica Manole a prezentat raportul privind conformarea rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 și validarea mandatelor deputaților aleși. Ulterior, președintele Maia Sandu a ținut un discurs în fața noului Legislativ. Maia Sandu a precizat că perioada pe care o traversează Republica Moldova este cea mai complicată de la independență încoace, iar responsabilitatea pe care o poartă deputații aleși față de oameni este foarte mare. Maia Sandu a enumerat câteva dintre principalele obiective pe care ar trebui să le aibă actualul Parlament pentru următorii patru ani și anume: asigurarea păcii, semnarea tratatului de aderarea a Republicii Moldova la UE, încheierea procesului de vetting a judecătorilor, realizarea unei reforme administrativ-teritoriale care să asigure îmbunătățirea serviciilor publice, gestionarea priorităților imediate ale țării, creșterea economică, etc. Maia Sandu a menționat și faptul că alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 au fost tensionate, cu multe provocări alimentate din afară, iar în acest context și-a exprimat speranța că instituțiile responsabile își vor consolida capacitățile, astfel încât în viitor să nu mai avem parte de ilegalități la scrutinele electorale.
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova
“Mai mult ca oricând Moldova are nevoie de devotament și unitate. Are nevoie ca fiecare dintre cei care începând de astăzi ocupă un loc în această sală șă-și îndeplinească mandatul cu onoare, bună credință, să acționeze exclusiv în interesul Republicii Moldova. Pacea este bunul nostru cel mai de preț, iar noi avem datoria față de cetățeni de a o proteja. Este o misiune dificilă, pentru că lumea trece printr-o perioadă de tensiuni și incertitudine profundă, iar țara noastră se confruntă cu atacuri hibride menite să ne dezbine, să ne sperie și să ne slăbească. Măcar acum, în ceasul al 12-lea, cei care pentru putere și bani au fost părtași la războiul hibrid și au servit unor interese străine trebuie să înțeleagă că devotamentul față de țară este sacru. Într-un ceas bun și la treabă”, le-a transmis Maia Sandu deputaților.
Vezi mai jos discursul președintelui Maia Sandu.
#2 Au fost constituite 6 fracțiuni parlamentare. Vasile Tarlev s-a declarat deputat independent. TARLEV: “Regret decizia colegilor din blocul Patriotic de a se separa. Eu voi rămâne independent”
Tot la prima ședință a Parlamentului au fost constituite fracțiunile parlamentare și au fost alese organele de conducere a fiecărei fracțiuni parlamentare. Astfel, au fost constituite 6 fracțiuni parlamentare și un deputat a rămas independent. S-a întâmplat după ce Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei s-a separat și au constituit două fracțiuni separate – a Socialiștilor și cea a Comuniștilor, iar Vasile Tarlev a rămas deputat independent. Totodată, fiecare grup parlamentar a avut un reprezantant care a anunțat președinții și vicepreședinții fracțiunilor și a ținut un discurs de la tribuna Parlamentului. Nu au lipsit acuzațiile reciproce și promisiunile generoase față de cetățeni. Iată care sunt fracțiunile parlamentare constituite la prima ședința a Parlamentului și fragmente din fiecare discurs:
- Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, 55 de deputați, președintele fracțiunii Doina Gherman, vicepreședinții fracțiunii Veronica Roșca și Lilian Carp
Doina Gherman: “Putem spune cu certitudine că Parlamentul de Legislatura a XII-a va fi Parlamentul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Moldova noastră a mers departe în acești ani, acum e momentul să mergem până la capăt. Suntem conșienți și extrem de recunoscători pentru încrederea pe care ne-au acordat-o cetățenii… În numele fracțiunii PAS vă asigur de unitate, voință și determinarea noastră de a face ca Republica Moldova să devină stat membru a UE până la finalul acestei legislaturi.”
- Fracțiunea Partidului Socialiștilor, 17 deputați, președintele fracțiunii Igor Dodon, vicepreședintele fracțiunii Zinaida Greceanîi
Igor Dodon: “Mă adresez către majoritatea parlamentară PAS. Voi știți bine prin ce abuzuri ați ajuns din nou la putere. Legitimitatea voastră se ține doar pe suportul protectorilor din occident… Munca noastră va fi concentartă pe interesul cetățenilor care se exprimă prin protejarea suveranității, a statalității, a neutralității, a identității moldovenești, a valorilor creștine, a familiei tradiționale, a dezvoltării ecnomice, a bunelor relații cu est și vest. Noi, socialiștii, vom reprezenta o forță de opoziție dură, critică, dar și profesionistă și responsabilă.”

- Fracțiunea Partidului Comuniștilor, 8 deputați, președintele fracțiunii Diana Caraman, vicepreședintele fracțiunii Valeriu Muduc
Diana Caraman: “Partidul Comuniștilor consideră că alegerile parlamentare nu au fost democratice și libere. Nu recunoaștem legitimitatea partidului care a obținut majoritatea parlamentară și ne vom lupta pentru dreptate în acest Parlament. Deputații partidului Comuniștilor și deputații din opoziția adevărată, începând de astăzi, începe o etapă nouă de împotrivire la minciunile voastre. În această luptă putem câștiga doar împreună și inițiem consultările pentru a crea o coaliție comună. ”
- Vasile Tarlev, candidat independent
“Regret că colegii mei din Blocul Electoral Patriotic au decis așa cum au decis, dar respect deciziile lor. Eu rămân acel devotat blocului și, fiind președinte al Partidului Viitorul Moldovei, nu am niciun drept să ader sau să devin membru al altui partid. Astăzi eu declar statutul meu de deputat independent, neafiliat. Voi fi deschis pentru colaborare cu toți ceputații, indiferent de fracțiune.”
- Fracțiunea Blocului Alternativa, 8 deputați, președintele fracțiunii Gaik Vartanian, vicepreședintele fracțiunii Olga Ursu
Ion Ceban: “Sper ca fiecare dintre dumneavoastră să dați dovadă de curaj atunci când aveți opinii diferite și să nu vă lăsați impuși să ridicați mâinile doar pentru că asta vă cere partidul, chiar dacă știți că încălcați legea. Fracțiunea Blocului Alternativa va pleda pentru depolitizarea instituțiilor statului și stoparea presiunilor politice care au loc astăzi, lupta cu corupția și nu doar mimarea acestora, paranoia și isteria dictatorială în folosul unui partid nu trebuie să se regăsească în instituțiile statului.”

- Fracțiunea Partidului Nostru, 6 deputați, președinte fracțiunii Renato Usatîi, vicepreședintele fracțiunii Elena Grițco
Renato Usatîi: “Am înțeles că există reguli în Parlament. Partidul Nostru va susține orice inițiativă bine fundamentată și reală pentru cetățenii Republicii Moldova. Am văzut că mulți au încercat să o facă pe cea mai dură opoziție, alții pe cea mai dură guvernare. Noi vom munci și vom face tot posibilul ca orice inițiativă, venită din partea oricărei fracțiuni, dacă are argumente și are și o acoperire și un sprijin va fi susținută de noi. Sunt sigur că nu vom dezamăgi.”

- Fracțiunea Partidului Democrația Acasă, 6 deputați, președintele fracțiunii Vasile Costiuc, vicepreședintele fracțiunii Sergiu Stefanco
Vasile Costiuc: “Mi-aș dori ca în acest Parlament să văd mai multă deschidere, cooperare din partea celor majoritari cu 55 de deputați față de celelalte fracțiuni. Veți avea o opoziție pro-europeană, poate prima dată în ultimii 6 ani, noi suntem pe axa București, Washington, cu parteneriate și prieteni la Bruxelles. Iar despre abateri, despre cenzură, despre lipsa locurilor de muncă, a economiei, a falimentului micilor fermieri vom comunica, dacă nu vom fi auziți în Parlament, vom comunica mai departe. Suntem deschiși să votăm proiectele ce țin de integrarea europeană, interesul cetățenilor, bunăstare. Rugămintea mea este să încetați cu etichetele.”
Tot în cadrul ședinței Parlamentului din 22 octombrie fracțiunea PAS a semnat declarația privind constituirea majorității parlamentare, iar celelalte 5 fracțiuni, cât și deputatul independent Vasile Tarlev s-au declarat în opoziția față de majoritatea parlamentară.
#3 Igor Grosu și Alexandr Stoianoglo au luptat pentru funcția de președinte al Parlamentului. Pentru reprezentantul PAS au votat 55 de deputați
A fost instituită Comisia speciala pentru efectuarea alegerii președintelui Parlamentului. Două candidaturi și-au înregistrat dosarele pentru a fi aleși în funcția de președinte a Parlamentului. Este vorba de Igor Grosu din partea fracțiunii PAS și Alexandr Stoianoglo din partea fracțiunii Blocului Alternativa. Cei doi candidați au avut câte un discurs și au răspuns la întrebările deputaților.
Igor Grosu: “Avem o șansă unică să devenim Parlamentul integrării europene, este datoria generației noastre să nu piardă această șansă istorică. În următorii patru ani ne angajăm să ridicăm standardele de viață, să modernizăm instituțiile și să asigurăm creșterea economică. Vom construi mai multe drumuri, spitale, vom moderniza școli și universități, vom sprijini industrializarea agriculturii, vom dubla exportul de mărfuri și servicii. Oamenii ne-au dat un mandat ca să nu ne orpim din drum. Să construim în continuare și să mergem în direcția corectă. ”
Alexandr Stoianoglo: “Cu toți știm cu ce se va încheia votul de astăzi, dar privesc această nominalizare ca un nou pas pentru consolidarea clasei noastre politice. Sunt pregătit să fac apel la întreaga opoziție parlamentară să facă această decizie dificilă. Ne așteaptă numeroase dezbateri dificile și contradicții, dar acum punem bazele unui proces democratic, bazat pe respect și echilibru. Hai să terminăm să gpsim dușmani și inamici, a venit timpul să găsim soluții. ”
La etapa întrebărilor către candidații propuși pentru funcție de speaker spiritele s-au încins. Unii deputați din opoziție l-au întrebat pe Igor Grosu de ce a decis să candideze pentru funcția de șef al Parlamentului, în condițiile în care sondajele arată că acesta nu se bucură de popularitate printre cetățeni. La rândul său, Igor Grosu a spus că pentru el și colegii săi nu este importat raitingul, dar rezultatele Parlamentului. Deputatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, l-a întrebat pe Igor Grosu de ce până la vot nu a discutat separat cu opoziția parlamentară pentru a o convinge să-l voteze. Igor Grosu a spus că fracțiunile din opoziție au posibilitatea să-și facă concluziile despre candidatul potrivit pentru funcția de șef al Legislativului în urma discuțiilor din plen la acest subiect. Renato Usatîi l-a întrebat și pe Alexandr Stoianoglo de ce candidează la funcția de speaker, dacă știe că nu va câștiga. “Imităm lupta cu guvernarea, care-i sensul la lupta de astăzi?”, a întrebat Renato Usatîi. La rândul său, Alexandr Stoianoglo a declarat că pentru o activitate bună a majorității parlamentare, trebuie să avem și o opoziție eficientă.
Într-un final în holul Parlamentului s-a desfășurat procedura de vot pentru alegerea președintelui Parlamentului. Procedura a durat aproximativ o oră. Fracțiunile Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă au anunțat că nu vor participa la vot. În rezultatul numărării voturilor a 87 de deputați, s-a stabilit că Igor Grosu a fost susținut de 55 de deputați, iar Alexandr Stoianoglo de 32 de deputați. Astfel, Igor Grosu a fost ales președinte al Parlamentului.

Prima ședință a Parlamentului de Legislatura XII-a a durat aproximativ 8 ore. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că vicepreședinții Parlamentului vor fi aleși la următoarele ședințe ale Parlamentului.
Urmărește blogul Debates.md sau pagina de Facebook Debates.md pentru a primi săptămânal rezumatele legislative ale ședințelor din Parlamentul Republicii Moldova. De asemenea, te poți implica în dezbaterile active pe subiecte legislative, generale sau regionale.
