Bulveardul Ilie Ilașcu – cetățenii DA, autoritățile nici DA, nici BA. 85% au votat pentru redenumirea bulevardului Moscova


 

Susținere covârșitoare pentru propunerea de a redenumi bulevardul Moscova din Capitală în bulevardul Ilie Ilașcu – 85.57% au votat PENTRU. Trecerea în neființă a ex-deputatului Ilie Ilașcu, în luna noiembrie, a readus în discuție propunerea de a redenumi bulevardul Moscova din sectorul Râșcani al Capitalei. Astfel, am întrebat utilizatorii Debates.md dacă și-as dori ca această stradă să fie redenumită în memoria lui Ilie Ilașcu, unul dintre simbolurile Mișcării de Eliberare Națională și ale rezistenței împotriva regimului separatist din stânga Nistrului. La dezbatere au participat peste 800 de persoane, dintre care 688 au spus că susțin inițiativa și doar 116 au votat împotrivă. 

 

Subiectul a generat și un șir de comentarii pe pagina de Facebook a Debates.md. Peste 170 de interauți și-au exprimat opiniile la acest subiect. Iată câteva dintre comentarii:

 

“Susțin. Motivul că a fost un adevarat Patriot al Neamului.”

“Nu numai că susținem, ba e obligatoriu.”

“Nu! Categoric nu! La București să-i ofere stradă, nu în Moldova pe care el n-o recunoștea nici ca țară, nici ca popor!”

“Da Bulevardul Ilie Ilașcu! Nu trebuie să stimulăm ocupanții, care s-au batut joc de noi mai multe secole.”

“Exista cartiere noi, orașul e in creștere, aveți unde denumi o nouă stradă, un nou bulevard.”

“Susținem acestă inițiativă argumentată și chiar cerem să fie eliminate denumirea nejustificată și abuzivă de Buleevardul Moscova în Bulevardul Ilie Ilașcu.”

 

Propunerea de a redenumi Bulevardul Moscova din capitală a apărut după trecerea în neființă a ex-deputatului Ilie Ilașcu. Jurnalistul Alex Cozer crede că, după mulți ani de întârziere, acum a apărut și cea mai potrivită variantă pentru redenumirea bulevardului Moscova din Chișinău, și anume, în bulevardul Ilie Ilaşcu. Alex Cozer nu a fost singurul care a venit cu propunerea de redenumi bulevardul Moscova în bulevardul Ilie Ilașcu. Și alte persoane publice a menționat faptul că Ilie Ilașcu merită o stradă redenumită în memoria sa.

 

Ulterior, primarul Ion Ceban a declarat în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV că redenumirea străzilor din capitală „este de competența Consiliului Municipal Chișinău să o facă, este comisie specializată în acest sens” și că acest proces „nu ține nemijlocit de doleanța primarului”. De cealaltă parte, fostul viceprimar Victor Chironda a menționat că „redenumirea străzilor ține de competența CMC doar la etapa votării proiectului de decizie”, însă inițiativele sunt examinate prealabil de o comisie, al cărei președinte este primarul Municipiului Chișinău. Întrebat cum va vota fracțiunea Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), formațiune pe care o conduce, în cazul în care o asemenea inițiativă va ajunge pe masa CMC, Ion Ceban a răspuns: „Haideți să vedem când o să ajungă, dacă o să ajungă pe masa Consiliului Municipal astfel de inițiativă și atunci cred că este cel mai relevant să vorbim despre aceste lucruri”

 

Ilie Ilașcu – considerat un erou al Mișcării de Eliberare Națională și un simbol al rezistenței împotriva regimului separatist din stânga Nistrului

 

În 1988, la 38 de ani, Ilie Ilașcu a devenit unul dintre fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia. Între 1989 și 1992 a condus filiala din Tiraspol a Frontului Popular din Moldova, organizând în stânga Nistrului acțiuni pentru apărarea limbii române și a alfabetului latin. Ilașcu a participat la luptele de pe Nistru din 1992, în calitate de comandant al unor structuri speciale ale Ministerului Securității Naționale, iar pe 2 iunie 1992 a fost arestat de serviciul secret al armatei ruse (GRU), ulterior fiind condamnat la moarte într-un proces considerat de comunitatea internațională un fals juridic. Ilie Ilașcu a petrecut nouă ani în detenție, în condiții inumane. În timp ce se afla după gratii, Ilașcu a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de două ori și senator în Parlamentul României. Pe 5 mai 2001, după presiuni internaționale intense, Ilie Ilașcu a fost eliberat din închisoarea din regiunea transnistreană. De-a lungul vieții, Ilie Ilașcu a primit numeroase distincții, printre care Ordinul Național „Steaua României”, Ordinul Republicii, conferit de autoritățile de la Chișinău. A fost declarat Cetățean de Onoare al municipiilor București și Chișinău, al orașului Sighișoara și al altor peste 37 de localități și județe din România.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *