
Puțini sunt cei care susțin propunerea ca Universitatea de Stat „B.P. Hașdeu” din Cahul să fie absorbită de Universitatea Tehnică a Moldovei. Întrebați ce cred despre o eventuală fuziune a celor două instituții de învățământ, majoritatea utilizatorilor Debates.md s-au arătat împotrivă. La această dezbatere au participat pe platformă 1.091 de persoane. Dintre aceștia, 69% s-au arătat împotrivă ca cele două universități să fuzioneze și ar vrea ca instituția de învățământ din Cahul să rămână independentă. În același timp, 31% dintre utilizatorii Debates.md susțin propunerea Ministerului Educației și cred că UTM ar trebui să ia sub aripa sa Universitatea de Stat „B.P. Hașdeu” din Cahul. Dezbaterea a fost populară și pe paginile social media ale Debates.md unde a acumulat peste 600 de comentarii și aproape 500 de aprecieri și distribuiri. Deocamdată, autoritățile nu au luat o decizie finală oficială privind fuziunea celor două universități.
Amintim că, pe 27 noiembrie 2025, la o întâlnire cu echipa managerială a universității din Cahul, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat pentru prima dată că Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul ar putea fi absorbită de Universitatea Tehnică a Moldovei. Ministrul Educației a explicat că acest lucru este necesar pentru a consolida și a propulsa dezvoltarea Universității din Cahul, care se confruntă cu o scădere a numărului de studenți și cu o situație financiară complicată. Dan Perciun a mai explicat că integrarea va permite atragerea de resurse suplimentare, investiții majore în infrastructură și deschiderea de noi facultăți, crearea unui centru universitar puternic și atractiv, care să ofere oportunități moderne de studiu și cercetare pentru următoarele decenii. Investițiile preconizate sunt estimate la 10 milioane de lei anual, timp de patru ani, ceea ce va permite modernizarea campusului Universității din Cahul, echiparea laboratoarelor și dezvoltarea de programe de studiu inovative.
De cealaltă parte, profesorii de la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul și administrația publică locală se opun propunerii Ministrului Educației de a integra instituția în structura Universității Tehnice a Moldovei și insistă că aceasta trebuie să rămână autonomă. Pe 21 decembrie 2025 a fost organizată o acțiune de protest în fața Universității din Cahul în acest sens. La protest a participat și primarul Primarul Municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, care a cerut guvernării să renunțe la ideea integrării și să permită universității din sudul țării să se dezvolte ca instituție autonomă. Edilul a avertizat că decizia ar putea să adâncească dezechilibrele regionale și a dat asigurări că autoritățile locale vor oferi sprijin financiar absorbția Universității de Stat „B.P. Hasdeu” – cel puțin un milion de lei anual pentru susținerea proiectelor de cercetare și performanță academică.
