
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, dă asigurări că va avea grijă ca militarii din Armata Națională să primească mai mult suport psihologic și că va colabora cu instituțiile competente pentru a preveni cazurile de suicid. Nosatîi și-a luat aceste angajamente în fața deputaților, care l-au chemat joi, 12 martie, la raport în plenul Parlamentului, după ce recent un militar în termen s-a împușcat mortal cu arma din dotare, în timp ce se afla în serviciul de pază. După 4 ore de audieri, moțiunea depusă de opoziție împotriva ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, a fost respinsă. Tot la ședința Parlamentului din 12 martie deputații au aprobat scutiri de taxe vamale pentru cei care importă ulei de palmier, ulei de cocos, suc concentrat de rodii, dar și alte produse care nu sunt produse în țara, dar sunt indispensabile în unele procese de producere din fabricile noastre. Scutirile nu sunt valabile, însă, pentru toți importatorii. Ce alte decizii au luat deputații la ultima ședință a Parlamentului, dar și ce discuții importante au avut loc în plen, aflați din rezumatul realizat de echipa Debates.md
#1 Parlamentul a respins moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Apărării. Suicidul militarilor, în centrul discuțiilor din plen
Moțiunea simplă depusă de opoziție împotriva ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, a fost respinsă de Parlament, după mai bine de patru ore de dezbateri. 33 de deputați au votat „pentru” și 54 „contra”. Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Apărării a fost depusă de aleșii din opoziție care au invocat deficiențe grave în gestionarea instituției, inclusiv în ceea ce privește securitatea militarilor. Moțiunea a fost înaintată după ce, pe 12 februarie 2026, un militar în termen şi-a pierdut viaţa, după ce s-a împușcat mortal cu arma din dotare, în timp ce se afla în serviciul de pază. Astfel, Anatolie Nosatîi a venit în Parlament să explice de ce instituția pe care o conduce nu reușește să prevină astfel de cazuri și ce măsuri au fost luate pentru a nu mai admite asemenea situații. Menționăm că, timp de 30 de ani, în Armata Națională au decedat 113 militari, dintre care 27 și-au pus capăt zilelor, 40 în urma bolilor și 46 în accidente.
MINISTRUL APĂRĂRII: “Din necesarul de 29 de psihologi, avem doar 18”
Ministrul Apărării a explicat că fiecare incident care apare în Armata Națională este investigat de specialiștii din instituție și transmis, ulterior, organelor competente pentru investigare. Investigarea detaliată a oricărui incident, încă la faza inițială, este unul dintre modurile în care instituția încearcă să prevină, inclusiv cazurile de violență și deces.
ANATOLIE NOSATÎI: “La depistarea oricărei abateri, începând de la bulling, ofensă, părăsirea samavolnică, consum de droguri, consum de alcool, la depistarea acestora, prin ordinul comandantului, se inițiază investigarea cazului, se anunță poliția. Dacă angajații din poliție constată o infracțiune, acest caz este transmis spre procuratură pentru analiză și intentarea procesului penal.”
Cât despre cazurile de suicid, Anatolie Nosatîi spune că acestea au existat dintotdeauna în Armata Națională și că ponderea acestora este în linie cu media națională a cazurilor de suicid. Deși recunoaște că nu este bine să se ascundă după astfel de argumente, Anatolie Nosatîi dă asigurări că depune eforturi pentru a preveni astfel de cazuri, colaborează cu instituțiile statului care ar putea să-i ajute să evite asemenea situații, dar totuși, uneori, eșuează în prevenirea acestor tragedii.
ANATOLIE NOSATÎI: “Analizând raportul pe țară, rata de incidente în armată se încadrează în acele valori naționale. Știu că nu este bine să te ascunzi după ele, dar lucrăm cu oameni care ieri erau civili, azi au îmbrăcat uniformă, trebuie timp pentru a deveni militar. Am propus să revizuim aceste modalități de efectuare a serviciului, poate 1 an de zile este prea mult pentru un militar, deoarece analizând la ce perioadă aceste cazuri se întâmplă, sunt de obicei la 8 luni. Lucrăm cu persoane cu vârsta medie de 18-21 de ani care provin din diferite localități, din diferite pături sociale, cu educație și experiență de viață diferită.”
Anatolie Nosatîi a recunoscut că Armata Națională se confruntă cu o lipsă acută de psihologi, specialiști care ar putea, prin intervenția lor, să prevină cazurile de suicid. Din 29 de funcții, doar 18 sunt ocupate. Ministrul Apărării spune că și-a propus să ia la control intensificarea activităților de suport psihologic și monitorizare, dar și să fortifice colaborarea cu instituțiile competente pentru a preveni astfel de tragedii. “Avem specialiști foarte buni în domeniul psihologiei, dar cu regret nu avem destui. Am plasat și anunțuri pentru încadrare, dar salariile pe care le avem acum nu încurajează tinerii specialiști să vină să lucreze acum în aceste condiții deloc nu ușoare”, a declarat Nosatîi.
În cele patru ore de audieri a ministrului Apărării, deputații din Parlament s-au împărțit în două tabere. Aleșii de la guvernare l-au apărat și l-au lăudat pe Anatolie Nosatîi pentru schimbările și modernizările pe care a reușit să le facă la Armata Națională de la începutul mandatului său. De cealaltă parte, opoziția parlamentară l-a criticat dur pe Anatolie Nosatîi și l-a acuzat de cheltuieli nejustificate, de desfășurarea neconformă a licitațiilor, dar și de incapacitatea de preveni cazurile de suicid în râdnul militarilor, cerându-i demisia. La rândul său, Anatolie Nosatîi a răspuns la toate acuzațiile, iar pe alocuri, discuțiile au fost destul de încinse. Totodată, deputatul PAS Marcel Spatari a avut un mesaj emoționant pentru toți cei care trec prin stări grele sau depresive. Vedeți mai jos discuțiile din plen.
#2 Scutiri vamale la importul de ulei de palmier, ulei de cocos, suc concentrate de rodii, etc
Parlamentul a votat scutiri de taxe vamale la importul unor produse care nu sunt în țara noastră, dar sunt indispensabile în unele procese de producere. Astfel, cei care importă piure din fructe tropicale, suc concentrat de lămâie și de rodii, ulei de palmier, ulei de cocos, precum și fibre sintetice neprelucrate din poliester și din polipropilenă, nu vor mai achita taxe vamale. Este însă o condiție – va fi lpsit de taxe vamale doar antreprenorul care utilizează aceste produse în procesele de fabricare și procesare în industria ușoară și sectorul agroalimentar.
VICTORIA BELOUS, deputat PAS: “Acest regim vamal reprezintă faptul că un agent economic vine la vamă și declară că el va utiliza acest bun pe care-l import în fabricare. Agentul economic este obligat să țină evidența datelor separat pe utilizarea produsului și, atunci când se închide regimul, serviciul vamal verifică dacă acest produs a fost utilizat în fabricare. Acest regim nu va fi aplicat pentru intermediari, cei care importă în Republica Moldova cu scop de revânzare, ei taxe vamale vor achita. Acest regim este destinate doar fabricilor.”
Modificarea se regăsește într-un proiect de lege care conține noi măsuri legislative de sprijin pentru mediul de afaceri aprobat Parlament. Proiectul de lege mai prevede modificarea amenzii pentru nedeclararea corectă a venitului impozabil, care nu afectează direct bugetul de stat. Astfel, sancțiunea va fi între 1 000 și 10 000 de lei, nu 12 – 15%, cât este în prezent. Alte prevederi ale proiectului de lege se referă la crearea unor condiții echitabile și eficiente pentru operatorii economici participanți la procedurile de achiziții publice. Astfel, antreprenorii vor avea dreptul să aleagă forma de constituire și de achitare a garanției de bună execuție, pentru opțiunile prevăzute de lege. Până acum, operatorii economici erau obligați să ofere garanție bancară, iar acest lucru afecta direct lichiditățile antreprenorilor. În același timp, autorii propun revizuirea sancțiunii contravenționale pentru stabilirea incorectă a criteriilor de calificare a participanților la procedurile de achiziții publice, inclusiv în documentația de atribuire. Astfel, amenda pentru restricționarea, sub orice formă, a accesului operatorilor economici la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice/sectoriale, prin instituirea sau aplicarea unor criterii ce contravin legislației, va ajunge până la 10 000 de lei. Până acum, amenda varia între 750 și 3 000 de lei. Documentul a fost votat în prima lectură și a fost susținut de 59 de deputați.
#3 Noi reguli de ședere în Moldova pentru străinii din statele non-UE
Străinii aflați legal în Republica Moldova, indiferent de scopul șederii, vor primi un nou model de document „Cartea de rezidență”. Totodată, pentru a le fi eliberat acest act, străinii vor fi obligați să prezinte dovada mijloacelor de întreținere, existența unui domiciliu sau a unei reședințe pe teritoriul Republicii Moldova și documente care justifică scopul șederii (de exemplu, contracte, adeverințe, invitații etc.).
Aceasta este una dintre prevederile unui proiect de lege aprobat de deputați care reglementează șederea străinilor din statele non-UE pe teritoriul Republicii Moldova. Documentul a fost elaborat conform standardelor UE și transpune12 directive şi regulamente ale Uniunii Europene în domeniul migrației, mobilității legale, reîntregirii familiale, protecției persoanelor vulnerabile şi returnării.
În acest sens, prin lege este stabilit un sistem unitar de reguli care se aplică în funcție de durata șederii în Republica Moldova (de scurtă durată – până la 90 de zile și de lungă durată – peste 90 de zile), adaptat în funcție de scopul șederii, precum muncă, programe de schimb de elevi, studii, cercetare, activitate investițională, reîntregirea familiei, activități de voluntariat etc. Proiectul facilitează atragerea de investitori străini, antreprenori, lucrători înalt calificați, specialiști în domenii deficitare și lucrători sezonieri. În legislație vor fi introduse unele noțiuni noi, adaptate cadrului juridic al UE, cum ar fi admisie, permis de lucrător sezonier, lucrător transferat intracorporativ, lucrător au pair, pseudolegalizarea străinilor, căsătorie de conveniență etc.
Legea va intra în vigoare din iunie 2027, după ajustarea cadrului normativ național la acquis-ul UE în domeniul migrației. Republica Moldova găzduiește peste 21 500 de străini și apatrizi din circa 130 de state, iar numărul străinilor care solicită drept de ședere în Republica Moldova este în continuă creștere. Potrivit datelor din anul precedent, 5 600 de străini aveau drept de ședere permanentă în Republica Moldova, iar aproximativ 16 000 beneficiau de drept de ședere provizorie.

#4 Avocatul Poporului are un nou adjunct
Olesea Doronceanu a fost numită adjunct al Avocatului Poporului. Numirea vine după ce Oxana Gumennaia a solicitat încetarea activității în această funcție prin demisie, din motive personale. Aceasta a exercitat funcția de adjunct al Avocatului Poporului timp de aproximativ trei ani și șase luni. Olesea Doronceanu a fost propusă pentru funcția de adjunct al ombudsmanulu de către Avocatul Poporului, Ceslav Panico. Până acum, Olesea Doronceanu a deținut funcția de șef al Direcției examinarea cererilor și protecția persoanelor în cadrul Oficiului Avocatului Poporului. Aceasta are peste 20 de ani de experiență profesională în domeniul apărării drepturilor omului, dintre care peste 18 ani în calitate de avocat.

