
Proiectul de lege privind Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării a fost trimis Parlamentului pentru examinare și adoptare. Maia Sandu a avut mai multe discuții publice despre inițiativa de creare a Centrului Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei „Patriot”.
Șeful statului a discutat cu mai mulți reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare și ai societății civile. Ei au vorbit despre scopul centrului, atribuțiile sale de bază și cum acesta va preveni și combate dezinformarea și propaganda. Inițiativa legislativă a Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost îmbunătățită cu propuneri din partea societății civile, instituțiilor mass-media, autorităților și instituțiilor publice, precum și din partea partenerilor internaționali de cooperare și dezvoltare.
Proiectul de lege a fost propus pentru prima dată Parlamentului la sfârșitul lunii mai. Instituția va avea două responsabilități de bază: să transmită informații veridice către publicul larg și să asigure un dialog constant cu cetățenii, precum și să colaboreze cu toate instituțiile statului în vederea promovării intereselor naționale și creșterii rezistenței societății noastre în fața dezinformării. Totodată membrii centrului vor trebui să identifice, să evalueze și să combată dezinformarea pentru eliminarea riscurilor generate de amenințările hibride și dezinformare asupra securității naționale.
Opiniile participanților Debates.md
În cadrul dezbaterii organizate online pe platformă au participat 329 de persoane, dintre care 57,14% au răspuns că sunt pentru crearea unui centru de combatere a propagandei, iar aproape 43% sunt împotrivă.
