
Sergiu Prodan pleacă cu laude de la șefia Ministerului Culturii. Întrebați cum apreciază activitatea lui Sergiu Prodan în funcția de ministru al Culturii, 73% dintre utilizatori au răspuns că POZITIV. Dezbaterea a fost realizată în contextul în care Sergiu Prodan a anunțat că nu va mai fi ministru al Culturii, funcție pe care a deținut-o timp de patru ani. Numele lui nu s-a regăsit în noua garnitură a Guvernului, propusă premierul Alexandru Munteanu. Între timp, noul ministru al Culturii a devenit Cristina Jardan, fost jurnalist și consilier al ex-premierului Dorin Recean.
De altfel, în cadrul unei conferințe în care a prezentat bilanțul mandatului său, Sergiu Prodan a dat de înțeles că nici nu-și mai dorește să rămână în Guvern, întrucât vrea să revină la activitatea sa artistică, menționând că, în curând, va fi lansat un film a cărui producție fusese suspendată cât a fost ministru. În aceeași conferință, Sergiu Prodan a mulțumit colegilor, a enumerat reușitele pe care le-a obținut Ministerul Culturii în perioada în care a condus această instituție, dar și proiectele la care s-a reușit mai puțin.
„Timp de patru ani, am investit fără precedent în cultură, patrimoniu, mass-media și turism. Am schimbat perspectivele și am abordat aceste domenii într-un mod integrat, venind cu viziuni clare, sustenabile și durabile. M-am bazat pe experiențe concrete, pe parteneriate valoroase și pe oportunități reale, transformate în politici publice și mecanisme cu impact pe termen lung”, a declarat Sergiu Prodan.
Câteva dintre reușitele Ministerului Culturii obținute în ultimii 4 ani, enumerate de Sergiu Prodan:
– Bugetul total al domeniului culturii a crescut de la 470 milioane lei (2021) la 743 milioane lei (2025).
– A fost creat Fondul Național al Culturii, un mecanism în premieră, cu un buget record de 28 milioane lei, prin care au fost sprijinite 161 de proiecte culturale.
– 1700 de artiști profesioniști au beneficiat de o majorare salarială de 25%
– Prin proiectele „Satul European” au fost renovate circa 100 de case de cultură, muzee și monumente.
– A fost lansat voucherul cultural de 1000 lei pentru fiecare tânăr de 18 ani. Până în prezent, 10.000 de tineri au beneficiat de acest program, achiziționând 53.000 de produse culturale.
– Arta cămășii cu altiță a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO (2022).
– Cricova și Mileștii Mici au fost înscrise pe Lista Indicativă UNESCO.
– S-a înregistrat o creștere a turismului intern de +10,4% și a turismului receptor de +55,1% (2024).
– Au fost modernizate și reabilitate mai multe instituții: Teatrul „Alexie Mateevici”, Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălți, Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Teatrul Dramatic Rus „A.P. Cehov”, Teatrul „B.P. Hasdeu” din Cahul, Circul din Chișinău, Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”, AMTAP și Biblioteca Națională.
Sergiu Prodan a venit în funcția de ministru al Culturii în anul 2021, în Guvernul Gavrilița. Acesta și-a continuat activitatea și în Guvernul Recean.
