-
Nu sunt dubii! Își doresc extinderea listei celor care trebuie să-și declare averea

Lista subiecților obligați să-și declare averile și veniturile a fost extinsă. Deputatul PAS, Lilian Carp, a înregistrat o inițiativă prin care a cerut înăsprirea legislaţiei cu privire la depunerea declarațiilor de avere şi interese personale prin lărgirea listei celor care cad sub incidenţa acestei legi, iar deputații au votat în lectură finală acest amendament. […]
-
Sceptici că Procuratura Anticorupție va reuși să combată corupția mare

Aproape 62% dintre utilizatorii Debates.md nu au încredere că Procuratura Anticorupție va reuși să combată corupția în rândurile funcționarilor de rang înalt, după ce a primit undă verde pentru a investiga aceste cazuri. Totuși, peste 38% dintre participanții la dezbatere cred că PA va reuși acest deziderat. Acestea sunt rezultatele dezbaterii desfășurate de echipa […]
-
Și-ar dori ca lecțiile de educație fizică să fie opționale la universitate

Utilizatorii Debates.md s-au împărțit practic egal cu părerile privind orele de sport incluse în programul de studii al universităților. Potrivit rezultatelor dezbaterilor, 55 la sută susțin că lecțiile de educație fizică ar trebui să fie opționale, în timp ce aproape 45 % au votat că ar trebui să fie lecții obligatorii. În total, la […]
-
Peste 60 % au încredere că Moldova e pregătită pentru sortarea deșeurilor

Autoritățile din Moldova vor să instituie, până în 2025, un sistem de colectare separată a deșeurilor, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă. Guvernul a aprobat acest deziderat inclus în proiectul de modificare a Legii privind deșeurile. Întrebați în cadrul dezbaterii oamenii dacă suntem pregătiți pentru sortarea deșeurilor, aproape 63 la […]
-
Bugetul Municipiului Soroca, mai mult apreciat, decât criticat

Echipa Debates.md a realizat o analiză a proiectului bugetului Municipiului Soroca pentru anul 2024 și a invitat sorocenii să-și exprime opinia despre modul în care autoritățile locale au repartizat cheltuielile pentru acest an. Astfel, peste 57% au apreciat Pozitiv prevederile bugetului Municipiului Soroca pentru anul 2024. În același timp, 42,79% dintre participanții la dezbatere […]
-
Își doresc sărbători de iarnă fără focuri de artificii

Majoritatea utilizatorilor Debates.md și-ar dori ca utilizarea focurilor de artificii în perioada sărbătorilor de iarnă să fie interzisă. Asta putem concluziona din rezultatele dezbaterii la acest subiect desfășurate pe site-ul Debates.md. Mai exact, 70,24% dintre respondenți au spus că sunt Contra utilizării focurilor de artificii în perioada sărbătorilor de iarnă. Totuși, peste 29% au […]
-
Cetățenii salută numirea Ancăi Dragu la șefia BNM

Se pare că moldovenii s-au bucurat atunci când Anca Dragu, fost ministru al Finanțelor din România și ex-președintă a senatului român, a fost numită guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Cel puțin asta putem concluziona din rezultatele dezbaterii organizate de echipa Debates.md la acest subiect. Astfel, întrebați cum apreciază numirea Ancăi Dragu în funcția […]
-
Moldovenii vor o schimbare la Mitropolia Moldovei

Dezbaterea privind viitorul Mitropoliei Moldovei, desfășurată de ehipa Debates.md, a fost una dintre cele mai populare de pe platformă, iar rezultatele arată că oamenii își doresc o schimbare în cadrul acestei structuri. Întrebați “Unde credeți că ar trebui să fie viitorul Mitropoliei Moldovei?”, aproape 63% dintre utilizatori au votat pentru aderarea la Patriarhia Română. […]
-
Pistă sau mai mult carosabil pe strada 31 august? Iată ce au ales chișinăuienii!

Criticată de unii și apreciată de alții, pista pentru bicicliști amenajată pe strada 31 august 1989 din Chișinău a împărțit locuitorii Capitalei în două tabere. Cel puțin această concluzie iese la iveală în urma dezbaterii organizate de echipa debates.md la acest subiect. Totuși, balanța înclină spre tabăra celor care nu sunt mulțumiți de […]
-
Își doresc o colaborare între Guvern și Primăria Chișinău

Oamenii își doresc o colaborare între Primăria Municipiului Chișinău și Guvern. Cel puțin asta rezultă din rezultatele unei dezbateri desfășurate de echipa Debates.md. În ajunul sărbătorilor de iarnă, am întrebat oamenii câte târguri de Crăciun și-ar dori să fie amenajate în centrul Capitalei. Aproape 64% dintre cei care au participat la dezbatere au spus […]